Ce-am învățat din 7 role de fotografie pe film?

Fotografie pe film – mică pasiune hipsterească pe care o am cu povești despre vintage și momente.

Aparatul pe film a fost probabil cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată, când nici măcar nu era ziua mea sau vreo sărbătoare cu dăruire. La cum sunt ușor procrastinator și voiam să duc la reparat un aparat din familie (care încă zace undeva prin casă), probabil nu mi-aș fi descoperit pasiunea asta nici acum.

Știu că e trendul ăsta ușor hipsteresc despre cam tot ce înseamnă vintage, dar în același timp există și opusul. Adică oameni care sunt super reticenți la chestiile prăfuite și sunt extra hype pe tehnologie. Totuși, conceptul de fotografie pe film a explodat un pic pe Instagram și comunitatea asta e în creștere – uită-te pe @35mmromania să înțelegi mai bine.

Ce voiam să zic eu aici e că nu mă dau mare artistă, că nu mă pricep neapărat, dar îmi place și mă face să mă simt bine. Probabil dacă m-aș chinui să învăț niște setări ar fi ceva și voi ajunge într-o zi să-mi și developez filmul singură, dar acum abia reușesc să-l pun în aparat.

Povestea asta a început cu un CHAIKA 3 (care aparent înseamnă pescăruș în rusă și e și numele primei femei cosmonaut din Rusia) care are de fapt jumătate de cadru, adică pe o poziție de film intră de fapt două poze, aka 72 în loc de 36. Și a continuat cu drumuri la developat la Kodak-ul de la Piața Lahovari unde e un bătrânel foarte drăguț și unde ai pozele gata foarte repede.

Ce am învățat din 7 role de film? (adică în jur de un an jumate, pandemie included)

  • Totul arată mai bine pe film; pe bune, până și o șosetă sau un gunoi sunt mult mai artistice cu filtrul ăsta grainy pe care îl oferă filmul.
  • Transmite mai mult decât cea digitală, cel puțin în majoritatea cazurilor.
  • Trebuie să alegi cu atenție un cadru demn de o poză, pentru că ai un număr limitat. One shot, one chance.
  • Partea mea preferată este că, atunci când primești pozele de la developat, pe foarte multe dintre ele nu ți le amintești din prima, așa că atunci când te uiți prin ele descoperi momentul în care le-ai făcut. Cumva, cred că de asta îmi place așa mult pe film, pentru că, în era în care poți face poze și cu telefonul, avem hard-urile pline de sute de imagini și ne documentăm ziua pe social media, astea parcă valorează mai mult. Și îmi place, paradoxal, tot procesul ăsta în care aștepți câteva săptămâni (sau de obicei luni) să vezi ce a ieșit.
  • Bine, și ceva for dummies cum am fost eu: nu deschide aparatul după ce i-ai pus film, în caz că nu e deja evident.

Nu mă dau mare fotograf acum, că nu sunt – cu toate că mi-aș dori, dar probabil sunt mult prea leneșă ca să învăț pe deplin partea tehnică. Pentru mine se bazează mai mult pe emoție și pe photo journaling.

Și e bine să avem hobby-uri pe care le facem just for the sake of it, pentru că ne aduc bucurie, pentru că sunt terapeutice și nu neapărat pentru că vrem să le transformăm în bani.

P.S: Fac spam cu poze pe film și pe Instagram

Lasă un răspuns