Iubirea de sine sună ca un clișeu pe care îl vezi într-un hashtag pe Instagram.
Și îți imaginezi o tipă care bea ceai și meditează îmbrăcată în colanți, înconjurată de lumânări parfumate. Sau o cadă cu spumă, petale de trandafiri, șampanie și macarons.
Am auzit cu toții atâtea “Iubește-te mai întâi pe tine”, “Tu ești cea mai importantă persoană” and co. Inițial par platitudini pe care ni le spunem singuri să ne simțim mai bine sau pe care ni le zic alții să ne ajute să cope cu un moment mai greu. Dar fiecare chestiuță din asta care pare un bullshit are un adevăr în ea.
Iubirea asta de sine nu e neapărat ceva extravagant, ceva din filme care trebuie să fie într-un fel anume. E ceva simplu. Și necesar.
#selflove & #selfcare
Noi suntem, probabil, generația care vine din părinți care nu s-au iubit pe sine. Să-ți dedici viața copiilor sau carierei și să simți că astea îți iau toată energia, fără să mai faci nimic pentru tine. Adică ideea că generațiile de dinaintea noastră vedeau copilul drept unică împlinire în viață, așa că se neglijau și au perpetuat tiparul ăsta prin noi.
Dar noi suntem altfel. Noi postăm pe social media despre ritualuri de #selfcare. Noi distribuim meme-uri despre psihologie și ne uităm la TikTok-uri cu psihologi. Noi ne înțelegem comportamentul și ne facem timp pentru noi, batem din picior și ne impunem. Avem standarde și ne dorim mai mult de la viață. Și vrem să ne învățăm copiii să se iubească pe ei.
Eram la liceu și eram cea mai tare din parcare. O bombonică independentă care nu avea nevoie de nimeni și se iubea. Haha, no. Cred că de acolo a început drumul meu spre autocunoaștere și derivatele ei.
“self love is the shit”
Februarie e luna aia cu toată iubirea, Valentine’s, Dragobete, trandafiri și ciocolată, consumerism și declarații. Și nu e ceva rău în asta, că dragostea e mișto în fiecare zi, chiar dacă ne mai place să fim cârcotași câteodată, de obicei din propriile noastre frustrări. Dar iubirea asta de sine dictează, cumva, modul în care vei oferi și vei primi iubire.
Nu mă dau mare cunoscătoare, încă învăț și cred că este într-adevăr un proces continuu, fix ca evoluția în general. Dar eu zic ce merge pentru mine și ce am constatat. Văd că de la un timp o tot dau cu asta și scriu mai optimist. Dacă mă cunoșteai acum ceva timp, știai că eram #dramaqueen cu tristețea peste tot, într-un fel de romanticizare inconștientă, poate. Acum nu zic că sunt mereu roz cu floricele și sclipici și că nu mai am niciodată breakdowns. Dar am ajuns într-un punct în care am descoperit că suferința era provocată de mine, m-am autosabotat așa de tare încât am ajuns să mă dau singură cu capul de pereți, din dependențe.
Poate că scriu despre emoții ca să mă înțeleg mai bine. Sau să ajut pe cineva să privească și din altă perspectivă. Și scopul nu e să fim mereu happy happy joy joy neapărat, dar să știm că indiferent ce se va întâmpla suntem capabili să depășim și merităm iubire.
Mi-ar fi plăcut să îmi spună cineva în liceu toate astea. Dar pe noi nu ne învață nimeni cum să ne iubim, cum naiba ne-am aștepta să îi iubim și pe alții sănătos. Dar e în regulă, ne educăm singuri, învățăm. (uite ARTICOLUL ĂSTA despre ce-ar fi vrut câțiva young adults și-un psiholog să învețe de la familie și școală despre emoții)
“we can’t pour from an empty cup“
Iubirea de sine și relațiile sau dacă tu nu te iubești, te autosabotezi fără să vrei. Să te pui pe tine pe primul loc nu e egoism, e pentru binele tău și al persoanei de lângă tine. Adică trebuie să ai mai întâi grijă de tine, să fii un întreg individual și să fuzionezi într-o relație. Să-ți aducă un plus.
Și asta nu înseamnă că pui niște ziduri între tine și lume, nu te mai epilezi (dar faci ce vrei până la urmă), stai în casă cu pisica în pantalonii tăi largi și nu ai nevoie de nimeni absolut deloc. Înseamnă că îți ești self-sufficient și nu depinzi, nu îți definești self-worth-ul în funcție de cineva. Ai resursele tale interioare, dar în același timp știi să accepți susținerea din partea cuiva și știi că e okay.
Dovezi de self-love
Pentru mine self-love e ceva la care încă mai lucrez. Am petrecut muuult timp cu mine în ultimul an, așa că sunt pe drumul cel bun. Uneori scriu (orice, de la ceva literar, la un articol, journaling, listă de recunoștință) sau încerc să meditez (mai rar decât aș vrea). Mă îmbrac sexy, mă fac frumoasă, eventual îmi fac niște poze să îmi amintesc cine sunt. Alteori mă uit la ceva stupid, ascult muzică proastă, fac ceva ce nu necesită mulți neuroni. Mănânc niște junk food, chiar dacă știu că nu ar trebui. Mă plimb, mult și des. Citesc. Psihologie. Am grijă de creierul meu, încerc să mă înțeleg. Vorbesc sau stau cu oamenii mei. Îmi mai cumpăr din când în când flori. Iau pauze. Îmi permit să fiu vulnerabilă fără să mă judec. De fapt cred că asta nu e doar despre self-love, e o treabă mai amplă despre echilibru în viață în general.
Am zis să nu dau doar de la mine, așa că mi-am întrebat prietena cea mai bună (care mă inspiră, la fel ca toate prietenele mele) și care e în acest proces de maturizare ce înseamnă acest vast concept pentru ea.
“Self-love, pentru mine…
…e ceva la care trebuie să muncesc constant, pentru că nu vine așa din neant și rămâne pentru totdeauna. Tot procesul de iubire, atât pentru alții, cât și pentru mine e ceva continuu, ceva pentru care fac “eforturi” în fiecare zi, uneori mai multe, alteori mai puține. E cu ups and downs, dar e normal să fie așa.
Self-love e mai mult despre interior, decât despre exterior. Chiar dacă și lucrurile exterioare, fizice contează, degeaba îmi fac o baie cu spumă, beau un ceai și încerc să mă relaxez uitându-mă la un film sau mă aranjez, machiez etc, dacă în creier și suflet e vraiște. Partea asta exterioară mi se pare că vine cumva de la sine și e reală dacă ești bine tu cu tine în interior.
Să îmi pun gândurile în ordine, sa analizez la rece situațiile, să conștientizez că orice lucru care mi se întâmplă, se întâmplă ca să învăț ceva, că nu e totul despre mine (și asta poate fi foarte eliberator în anumite situații). Să citesc, să înțeleg, să fiu mai blândă cu mine, să descopăr lucruri noi, să mă ocup de pasiunile mele, să îmi dau voie să fiu așa cum sunt și să simt ceea ce simt. Astea pentru mine sunt dovezi de iubire.”