La școală – cum (încă) nu e

La școală

La școală ar trebui să fie diferit. 

Picture this. Intri în clasă, cu emoția aia a primei zile, în hainele tale noi, cu mixul de emoție, teamă și entuziasm. Ca la început, când erai un copil care nu prea înțelegea rolul unei instituții cum e școala. Te așezi în banca ta, speri că vei învăța ceva care să îți schimbe perspectiva despre lume, să te ajute să fii o versiune mai bună a ta. Și după o vezi pe profa care îți citește totul de pe slide și țipă să-ți reducă self-esteem-ul, cu poezia aia pe care din păcate o cunoști care zice că generația ta n-o să ajungă nimic și alte derivate.

Școala ar trebui să reprezinte un mediu safe, fiind al doilea factor socializator important din viața copilului. Dar, deseori, devine un spațiu care susține bullying-ul și perpetuează o serie de stereotipuri. Și asta se vede de la grădiniță și până la facultate.

Context 

Săptămâna trecută s-a descoperit, prin intermediul postării unei studente de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din București, că încă mai există profesori care nu sunt apți din punct de vedere psihic să se afle la catedră și care sunt cazuri cunoscute și mușamalizate în sistemul educațional românesc. 

Dacă vrei să citești un articol super bine documentat și să îți pui mâinile în cap, pentru că s-a descoperit, așa cum era de așteptat, că acest caz nu e nici pe departe unul izolat, și profii care se cred dumnezei există și pe la alte case, recomand articolul scris de Aluziva, cu muulte mărturii ale studenților a căror sănătate psihică a avut de suferit.

Comentariile astea ne ancorează un pic…

Dacă te uiți un pic peste caz, vezi prin comentarii mulți oameni care își dau cu părerea fără să aibă vreo treabă, mulți de genul hate speech. Am citit aproape toate comentariile de pe Facebook din postarea inițială și articolele scrise de EduPedu, Vice, Aluziva și Virgin Radio și, chiar dacă n-am găsit suficient de multe comentarii ca să le consideri un eșantion reprezentativ, faptul că sunt oameni care cred că genul acesta de comportament la catedră spune destule.

O perspectivă des întâlnită este cea conform căreia studenții exagerează, abuzul fiind minimalizat. Un fel de “hei, te-a făcut să ai anxietate înainte de fiecare oră și eventual să nu dormi bine noaptea, dar ești doar tu sensibil.” Mă rog, la noi ăsta e un laitmotiv în ceea ce privește sănătatea psihică; plus o scuză folosită des când e spus ceva deranjant.

Și foarte des abuzul este văzut drept ceva necesar să evoluezi, să te pregătești pentru viață. Mă rog, multe comentarii din acest registru sunt scrise super greșit gramatical.

Luați să vă minunați și enervați și voi:

“Nu mai dati vina pe profesori urmăriți studenți care la 5 sau 6 dimineața fac șelf in fata facultății in care învață sai vada parinti. Bravo profesorilor carei ii pune sa învețe. Fiecare student are drept la restante dar trebuie sa si învețe”

“Luați… educație cu xanax, dacă sunteți așa de „anxioși” și deprimați că trebuie să faceți cursuri pînă la tîrzia oră 20:00! 😉”

“Generatia asta noua😂😂😂😂 Serios?Astea sunt jigniri?😂😂😂😂 Dragii de ei…au avut atacuri de panica😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂 Dragele noastre loaze!!!acasa si mana pe carte😁😁😁🥰”

“Oare de ce pe noi intotdeauna ne supara adevarul ? Domnii studenti mai bine ar analiza de ce sa comportat profesoara in acest mod ! Sa analizeze si sa traga concluziile necesare ! Poate ca cine stie profesoara are mai mult decit dreptate ! Nu de multe ori auzi discutii si comentarii venite de la stundenti de te ingrozesti ! Faptul ca esti student nu inseamna ca esti buricul lumii ! Din contra !”

“Snowflake” sau sănătatea psihică la școală

Poate ai auzit și tu de ideea de snowflake, această etichetă care se pune de obicei pe Gen Z sau Millennials, pentru că pentru că “se ofensează”. Adică nu sunt de acord, se impun, vor să schimbe metodele tradiționale. Se leagă foarte tare de ideea asta că dacă nu a trebuit să treci printr-o mulțime de struggles nu ar trebui să te plângi. Bine, eu dau aici explicația filtrată de mine, așa că dacă vrei să mai citești mai bine iei de aici.

Ca să înțelegem mai bine de ce e așa important ca mediul în care înveți să te facă să te simți safe, Organizația Mondială a Sănătății spune că unul din patru oameni va fi afectat la un moment dat în viață de tulburări psihice, iar a doua cauză de deces în rândul tinerilor e suicidul. Adică un motiv în plus să nu vină cineva să dea de pereți cu stima ta de sine, când oricum poate că ești într-un moment vulnerabil în care încerci să descoperi cine ești și ce faci cu viața ta.

Că nimeni nu știe ce face copilul ăla după ce vine de la școală. Poate plânge. Poate nu doarme. Poate are o familie disfuncțională și încearcă să se adapteze. Poate se luptă cu chestii pe care nici el nu le înțelege și ar avea nevoie de un sprijin pe care habar nu are de unde să îl ia. Și școala ar trebui să îl ajute, nu să îi agraveze starea.

Amprenta de la școală

Profesorii chiar au un mare impact asupra ta, pentru că sunt figuri importante care ar trebui să te formeze. Sunt, cel puțin pentru o perioadă, modele. Și rolul lor e, printre altele, să îți dea încredere în potențialul tău. Dar pot, din păcate, și să-ți taie tot avântul. Pe principiul conform căruia dacă îi spus unui copil în mod repetat că e prost, va ajunge să o creadă și să se comporte în consecință.

Cred că eu scriu și am continuat, pentru că prin generală profei mele de română i-a plăcut. Citesc și sunt grammar nazi, pentru că profa mea de română din liceu ne dădea recomandări mișto și ne stresa cu asta. Fac chestii, mă accept și mi-am găsit un scop, pentru că diriga mea din liceu a văzut că am o sclipire și m-a susținut moral.

Mitul profului dur

Ideea asta că dacă ești super exigent, la modul în care induci frică, ești cineva. Și tu te hrănești cu chestia asta. Și te simți deștept și cumva doar pentru că ai un anumit statut.

Din fericire, eu nu am avut interacțiuni cu genul acesta de profesori. Da, am avut mulți care cred, sincer, că nu ar avea ce să caute în învățământ, de la pregătire până la stabilitate psihică sau comportament inadecvat. Dar am fost printre cazurile fericite care nu a suferit, în mod direct, vreo traumă.

Dar mentalitatea învechită prin care te pui pe tine pe un piedestal și îi vezi pe studenți drept marionete inferioare e toxică. Da, există și cazuri în care profii în vârstă nu își primesc respectul cuvenit, iar asta e o idee tristă. Pentru că încă mai există câteva cazuri.

Psiholog who

Pornind de la subiectul ăsta, am vrut să văd cum se fac testările psihologice la școală (uite, ăsta e un subiect bun de cercetare/licență de profil). Prietenul meu internetul nu m-a ajutat prea tare la faza asta. Cică se fac, dar nu neapărat și nu neapărat bine. Am găsit articolul ăsta și ăsta destul de bine documentate.  

Așa că m-am interesat un pic și se pare că sunt școli unde chiar se fac anual. Testul are întrebări scrise și se fac corelații, iar partea a doua este evaluarea psihologului. Ideea e că poți, totuși, să fentezi destul de ușor și nu e o supraveghere in depth pe termen lung. Și e destul de greu să fii dat afară, din cauza birocrației.

Nu zic că ceea ce am scris aici e adevărul absolut, cred că sunt locuri în care chiar se ține cont, dar și multe făcute pe genunchi. Având în vedere cazurile de tipul acesta pe care le mai vedem prin media (și câte nespuse or mai fi) și cunoștințele fiecăruia despre vreun prof mai sărit, am putea spune că e o zonă incertă care merită investigată.

Te conectezi pe link-ul de Google Meet și speri să înveți ceva util; și că la școală va fi mai bine în viitor.

Există multe nereguli în mediul universitar. Și în educație, în general. Și nici n-are sens să le înșir aici, că le știm cu toții. Și ideea e că dacă ne resemnăm și acceptăm că așa a fost și până acum, nu se schimbă nimic. Dar poate că noi suntem generația aia care chiar face ceva și nu mai stă în banca ei doar pentru că “așa trebuie”.

Lasă un răspuns