Jurnal de călătorie: am fost să mă regăsesc la Sinaia

am fost să mă regăsesc

Să stai cu tine. Să fii cu tine fără ca asta să te sperie. Să înveți că de la tine începe totul.

Într-o sâmbătă m-am trezit devreme și am plecat în prima călătorie doar cu mine. Poate că titlul sună așa ușor clickbaity, dar ideea e că pentru o persoană cu tendințe anxioase care depindea de oameni ăsta e un big deal.

Mai fusesem singură prin locuri, am încercat mereu să fac chestii cu mine, să ies, să d-astea. Dar mereu în călătorii mă văzusem cu oameni. Așa că mi-am luat această pauză cu tot cu ieșit de pe social media și au rezultat două zile drăguțe și acest jurnal de călătorie.

Bună dimineața, rază de soare

La șapte și puțin dimineața, într-o sâmbătă, cu o oră înainte să plece trenul eram deja la gară. Și ce drăguț a fost să fie liber la Unirii. Mi-am băut cafeluța pe un peron gol și am avut timp să mă holbez la oameni și să îmi imaginez cum funcționau ei în contexte sociale când nu își butonau telefonul și nu simțeau nevoia să pună un instastory la fiecare chestie interesantă pe care au văzut-o. Poate că așa e și cu căștile – merg de obicei cu muzică în urechi, iar în rarele ocazii în care stau fără aud conversații cu felii din astea de viață care te fac să fii un observator mai bun și să iei cu tine un pic din poveștile din jurul tău.

Am ajuns în Sinaia super devreme, așa că voiam să iau și eu un mic dejun civilizat. Știam cât de cât să mă orientez în spațiu și am fost foarte mândră de mine că n-am folosit deloc Maps (asta după ce mai demult m-am rătăcit chiar și așa) și am găsit un loc drăguțel cu muzică mostly în franceză, unde să mănânc și să-mi beau cafeluța turistică.

Ce să vizitezi în Sinaia? (și să nu fie Castelul)

Mie Sinaia (sau Valea Prahovei în general) nu mi se pare cel mai cel loc turistic, dar am venit aici că era aproape și aveam cât de cât ce să fac cât stăteam cu mine.

Așa că am făcut plimbărica de explorator clișeu spre Peleș, în care n-am intrat că era aglomerat și nici n-aveam stare. Dar e suficient de drăguț și de afară.

Spre castel, după nenea care cântă la acordeon, e o mini-cascadă și e un colțișor destul de intim și drăguț de natură.

am fost să mă regăsesc
“Din filmul Nașul” – ce a zis nenea când l-am întrebat dacă mă lasă să-i fac o poză pe film

Am fost la Casino, care se poate vizita și care e foarte mișto. Dacă m-aș pricepe la artă și curente artistice and co, aș putea să o dau deștept. Dar așa pot doar să spun că e frumos și să las niște poze. E mult mai mare și mai bine întreținut decât mă așteptam. Doamna ghid e drăguță și cică poți să faci aici nunți, botezuri, cumetrii. Și există un tunel subteran spre Hotel Palace, care e un pic mai încolo. Și la intrare e o expoziție temporară cu lucrări contemporane, dintre care mi-a atras atenția Svetlana Utto. În mare parte ai vibes de Marele Gatsby pentru vreo jumătate de oră și 10 lei pe intrarea de studenți. Și poți să faci și poze. Ah, și au candelabre și detalii mișto pe pereți și una dintre camere era roooz.

Am fost și la mănăstire, pentru că uneori mă mai apucă. Plus că arhitectura bisericească arată destul de bine la noi. Și nu e despre religie, e despre faith în orice formă. Și locurile astea, uneori, îți dau un fel de liniște și pace. Sau măcar te ajută un pic să te regăsești.

am fost să mă regăsesc

Viața la hotel

Mie mereu mi-a plăcut să caut cazări și să casc ochii pe Booking sau Airbnb. Și să găsesc locuri mișto low budget. M-am cazat la Rina Cerbul care se pare că e în renovare sau ceva, așa că te mută la Hotel Rina Sinaia. Frumix, drăguț cu balcon, putea să fie un pic mai curat, dar per total chiar a fost drăguț. Nu cred că m-am mai cazat la hotel că de obicei stăteam în pensiuni sau apartamente. Așa că atmosfera primitoare și aproape fancy mi-a plăcut. Ar fi cazul să zic că nu știam că dacă ai cartelă nu trebuie să mai încui pe interior că n-ai cum? Sau un alt episod din #MyDubai pe care îl descopăr.

Poveste scurtă despre cum am comandat pentru prima dată prin room service și am vărsat sosul de pizza. După rutina drăguță de self-care și stat în halat, n-am estimat prea bine distanța dintre perete și cutia de pizza când am înschis ușa. Și cine și de ce naiba pune sosul deasupra cutiei, așa, simplu? Așa că a căzut. Pe covor. Și pe piciorul meu. Dar hei, cine ar mai fi avut această istorisire despre cum s-a chinuit să șteargă petele roșii de peste tot și chiar a reușit?

Poveste și mai scurtă despre cum m-am îmbrăcat de parcă venea marele frig, am greșit vremea ca să constat că e cald și să mă car cu hainele la mine. Și n-aveam decât o geantă, așa că am făcut o scurtă călătorie de căutat o sacoșică civilizată în care să-mi pun restul de bagaj, în timp ce înjuram în gând căldura și aglomerația și faptul că nu găseam o amărâtă de sacoșă de pânză nicăieri. Așa că mi-am luat de la Carrefour una din aia semi frigorifică, cu un pattern deosebit de floricele, top fashion. Apoi mi-am luat o cafea de la 5 To Go din care am și vărsat, dar măcar tricoul meu de la @badjubbies a scăpat. Că după am ajuns în București în bocanci la 30 de grade e o altă poveste.

am fost să mă regăsesc
Mai fac niște spam pe Instagram

Lecția autonomiei

Să nu depinzi de oameni sau de locuri. Mai ușor pentru unii, mai greu pentru alții. Lecția autonomiei, a independenței și a ruperii de cineva sau de ceva se învață treptat. Nu zic că sunt super adunată sau că sunt în măsură să dau sfaturi. Zic doar că e bine să te conectezi cu tine, să încerci să ieși din zona de confort și să te împrietenești cât mai mult cu tine. Că atunci când simți că nu mai poți și ai nevoie de motivația să te dai jos din pat și să faci ceva cu viața ta, nu contează câți oameni sunt acolo. Că numai tu poți să te salvezi pe tine.

Și treaba aia cu “you need to start romanticizing your life” e reală. Trebuie să îți placă de tine și de viața ta și poți să schimbi atâtea cu baby steps. De la obiceiuri mici, până la chestii mai mari. De asta e important să te cunoști, să te asculți, să-ți dai timp și pauze. Să respiri și să fii acolo pentru tine, să te iei în brațe și să hoinărești pe străduțe fără sens. Chiar și atunci când undeva în creierul tău un pitic ascuns care vrea doar să te protejeze strică “pericol” care e de fapt doar imaginar. Să fii versiunea ta mai bună, măcar un pic mai mult decât ieri. Și ar trebui să destigmatizăm treaba asta că e lonely să stai cu tine. Nu, e bine și indicat să o faci.

Textul ăsta n-a fost despre cum m-am dus în vreun loc fancy și am făcut ceva extra special. Dar a fost o bucată reală de viață, în care am încercat să dezvolt o relație mai bună cu mine. Și de acolo cred că trebuie să începem.

Lasă un răspuns