N-am mai scris aici de două luni și ceva și câteodată mi se pare că țin un fel de jurnal online, unde povestesc ce mai fac de parcă ar interesa pe cineva și documentez aici să mă uit și eu la Facebook memories. Dar cum ești și vrei să pari pe internet nu înseamnă neapărat fața adevărată, chiar dacă eu am încercat să joc mereu cartea autenticității. E o linie fină între a fi vulnerabil și a fi dramatic, între a-ți arăta părțile bune și a o da în pozitivitate toxică. În fine, textul acesta nu e despre asta. De fapt nici nu știu exact despre ce e, poate doar un fel de ciorbă. Next.
Despre cum am dus-o pe mama la Brașov
Sau mai bine cum m-a târât ea în vacanță. Pentru că atunci când ești într-un challenging place mentally, contează atât de mult să fie cineva acolo lângă tine care să te ajute să te aduni; chiar dacă asta poate te enervează și persoana aia e mă-ta.
Eu și mama n-am avut împreună călătorii (poate o dată, demult) și ideea de a mă duce undeva în această formulă mă speria la un moment dat. Dar cred că mi-am depășit eu niște bariere. Nu știu, mergeți și voi cu părinții într-un că descoperiți multe, măcar similitudinile dintre voi. Și alte aspecte la care ar trebui să mai lucrați. Și ceva despre copilul interior, poate. M-am bucurat că ea s-a bucurat.
Detox și pauze
Am fost în primele mele două zile de concediu, pentru că nu am mai lucrat niciodată atât de mult timp full time. Eu aveam lunile de vacanță, adică pot spune că aproape trăiam un concediu continuu. Și cred că descopăr echilibrul între lucrat și viață personală. Sau cel puțin încerc.
Nu m-am atins de laptop și de social media patru zile întregi, așa că asta mi-a amintit că pot să îmi implementez și obiceiurile sănătoase dacă mă mobilizez un pic. Să nu-ți pese ce se întâmplă la alții. Să te deconectezi de la alte vieți. Să nu răspunzi imediat. Să pui în aplicare clișeul adevărat despre trăitul în prezent.
Aș putea scrie un articol de travel de parcă am fost în cine știe ce loc, dar cred că e mai mult o listă cu experiențe și constatări. Că oricum am mai fost la Brașov de suficiente ori, chiar dacă inițial aveam o relație complicată cu orașul. Cred că locurile îți comunică ceva despre tine și te ajută să te descoperi într-un fel.
Prințesa și bobul de mazăre
Ceva ce îmi place mie în mod special e să găsesc cazări mișto la prețuri okay. Adică sunt genul acela de om pe care îl relaxează să se uite pe Booking și Airbnb la locuri care au un element drăguț, ceva mai ieșit din comun. După ce în ultimele două dăți când venisem aici mă cazasem în același loc, am găsit un studio drăguț care e pe Poarta Schei, adică la doi pași de Biserica Neagră. Mă rog, nu mi-am dat seama că dimineața, la 7 cred, când bat clopotele mai mult timp, se aude fix la tine în cameră.
Dar ce mi-a plăcut aici a fost că aveai patul sus, adică urcai pe niște trepte. Am mai stat eu întâmplător în paturi supraetajate prin cămine din care credeam că voi cădea. Dar aici am avut un sentiment de siguranță și răcoare. Am eu fantezii din astea de design, iar aici era totul decorat drăguț vintage rustic. Și aveau și o oglindă mare și balcon. Sau chestiuni irelevante după care mă bazez. Bine, ar fi mers poate niște facilități în plus și niște priveliște, ar acum depinde și ce vrei. Uite aici cazarea drăguță.
Aproape random pe străduțe
Am fost la Biserica Neagră, pe care o mai vizitasem cândva în interior, dar nici acum nu cânta nimeni la orgă. Am mers și la Sinagogă că era fix peste drum de cazare. Și la Biserica Romano Catolică de pe Mureșenilor, unde chiar mi-am luat un pic de liniște și pace, pe lângă doza de decor și atmosferă și oamenii care veneau la slujbă. Cred că îmi place arhitectura bisericilor de tipul acesta și în unele dintre ele găsesc chiar niște calm.
Fix în fața Bisericii Negre, lângă CH9, e un magazin de suvernire handmade, sustenabile and co pe care nu îl mai văzusem. Îl cheamă Inspiratio. Bine, am stat o grămadă să aleg între două agende (în caz că nu aveam destule). Și am găsit o ilustratoare faină: Kürti Andrea
Mie îmi place să mă plimb și așa fără direcție, să mă bucur de străduțe pe cât de mult pot, să mă uit la clădiri și să remarc detalii. Cred că m-am deconectat puțin de la starea asta. Nu mai știu așa mult cum e să fii prezent pe deplin într-un moment și într-un loc. Poate a fost pandemia, poate au fost lecțiile de la Univers. Dar cred că e important să înveți ceva din toate stările tale și să îți permiți să le ai.
De la un timp am ajuns să cred în sincronicități. Așa că atunci când am ajuns pur întâmplător într-o librărie unde nici nu voiam neapărat să intru și m-am uitat la agenda de wellbeing cu mini challenge-uri și vânzătoare mi-a spus că autoarea e tipa de lângă ea cu care vorbește, am luat-o ca pe un semn și o justificare să-mi mai fac un teanc de agende.
Și am mâncat niște ochiuri bavareze cu clătituțe sărate care au fost super bune la Kundera.
Am făcut și acest reel că de la un timp încerc să romatizice my life prin video-uri scurte.
Lecturi de mini vacanță
Am ajuns la zi cu cititul, după o perioadă în care m-am chinuit un pic să am stare. Adică m-am atins de teancul cu cărți neîncepute, adunate din ianuarie încoace.
“Să nu râzi :((” de Raluca Feher e cartea care era peste tot la un moment dat și de care probabil ai auzit. M-a lovit un pic, las mai jos câteva citate. Are stilul acela realist și ușor amuzant în același timp, chiar dacă tratează problematici grave. Și dă idei la care ar trebui să reflectăm și noi: trauma transgenerațională și schimbarea mentalității în relație cu părinții. Că fiecare generație vine cu un bagaj care nu e al ei și pe care îl dă mai departe, să se descurce alții. Pentru că nu ne învață nimeni unde și cum se termină cercul toxic și se petrece vindecarea. Și de aceea nu e vina nimănui, dar e responsabilitatea cuiva.
“Pun un picior înaintea celuilalt și îmi pun piedică. Ce rost are să aștepți un obstacol când poți să-ți fii tu obstacol? Nu lăsa pe altul ce poți face tu.”
“… de când m-am născut am avut inima ruptă și d-aia am avut mâinile și picioarele reci, că inima stricată nu putea să pompeze sângele cu atâta forță cât să ajungă până-n picioare.”
“Cuvintele-ciocan te transformă într-un ciocan. Ciocanele bat cuie. Cuiele intră în alți oameni. În cauciucuri, în mingi și în trunchiuri de copaci. De cuiele care au străpuns trunchiuri de copaci, oamenii care au fost găuriți de alte cuie agață funii și spânzură pisici. Cei mai mulți dintre noi sunt ciuruiți de cuiele pe care părinții noștri le-au bătut în noi. Apoi educatoarele și mătușile, bunicile și vecinii, și copiii de la bloc, și oamenii de la televizor.”
Am mai citit și “Să-ți ucizi tatăl” de Amélie Nothomb, o cărticică nu așa sumbră cum pare. Chiar te prinde și are un meaning, dacă reușești să o înțelegi.
În loc de încheiere
Pauze. Respirație. 4 – 7 – 8. Oamenii vin și pleacă și viața are un mod al ei prin care te învață lecția asta, fie că te simți tu pregătit sau nu. Tu te ai pe tine și pacea ta mentală chiar e mai importantă decât orice, cu toate că uneori pare mai greu de lucrat la ea. Se așază toate într-un fel. Atât.