Începuturile de toamnă erau mereu despre cum vine școala, planuri noi și măcar un pic de motivație. Și rechizite, acest pretext acum când ești mare să-ți mai iei niște agende, post-it-uri și pixuri colorate, doar să fie. Zilele astea încep ultimul an de master și îmi aduc aminte câteodată că pot să scriu și texte utile cât de cât. Așa că acest articol e despre carieră, școală și alegeri, cred.
Să faci sau să nu faci master?
O dilemă destul de mare e dacă merită sau nu efortul să mai faci doi ani de școală și părerile cred că sunt împărțite. Adică poți să lucrezi lejer în multe domenii și fără încă o diplomă. Și oricum o amărâtă de hârtie nu atestă efectiv ce știi tu să faci. Dar pentru unii oameni e ceva important, pentru că dă bine sau pentru că au alte aspirații. Dacă la facultate de duci că așa e frumos, cică, chiar dacă de obicei habar nu ai dacă te regăsești sau nu acolo, cred că la master te duci cu un fel de motiv ascuns. Adică într-un fel pe interes.
Sigur, poate sunt oameni care chiar vor să învețe în cadrul unui sistem de învățământ dat peste cap, care eventual vor să facă și doctorat, cine știe. Și nu e absolut nimic rău în asta. Unii vor să primească mai mulți bani în viitor. Sau să le închidă gura părinților și Maricicăi de la colț care crede că degeaba faci facultate dacă nu te duci și la master. Și unii poate vor să profite de oportunități. Whatever works for you. Că poți să trăiești liniștit și fără șapte școli făcute din obligație.
De ce m-am dus eu la master mai exact?
Pentru că voiam să mai fiu studentă cu beneficii aferente, mostly. Și pentru că voiam să iau ceva bursă că pe vremea aia nu lucram. Și că voiam să mai învăț ceva în contextul ăsta structurat. Mă rog, am zis că mă duc doar dacă intru la buget. Pentru că nu mi se părea că merită să plătești decât dacă vrei în mod special acolo.
Eu am făcut Publicitate la FJSC și pe diploma mea de licență scrie că le am cu Științele Comunicării. Așa că inițial voiam să mă duc la un master de social media de la SNSPA, pentru că părea aproape ce trebuie și se intra ușor. Dar, surpriză, n-am intrat, ceea ce la momentul respectiv părea destul de trist. Doar că acum mă bucur că s-au așezat lucrurile așa, sincer. Am zis să încerc admiterea de toamnă, dar atunci rămân locuri la destul de puține mastere. În fine, după ce m-am gândit la antropologie și mi se părea poate prea deștept, am ajuns la masterul de Prevenirea și Combaterea Consumului Ilicit de Droguri, care sună puțin cam too much dacă mă întrebi pe mine. Dar aici am intrat la buget, cu un eseu și un interviu, având în vedere că în științe sociale am făcut un singur curs, hai două la facultate. Adică era un moment de humble bragging că am mai citit și eu chestii care m-au ajutat.
Domeniu diametral opus
După 3 ani de învățat comunicare, mi-am dat seama că nu are sens neapărat să faci un master în ceva similar. Adică mi se pare că înveți mult mai mult lucrând și asta am înțeles la primul meu internship și de când m-am angajat. Că oricum ce ți se predă și ce se face în realitate diferă destul de mult.
Așa că am zis hei, hai să fim șmecheri și să mai avem o specializare în ceva. Adică na, dacă nu e fizică cuantică cred că poți să te adaptezi destul de bine. Și aici era cam cel mai aproape de psihologie unde aș fi putut să mă duc fără să mai fac o facultate, zic. Nu e ca și cum o să las publicitatea și o să mă fac ceva efectiv în domeniul pe care îl studiez. Dar mi se pare bine să ai un background și am văzut că mă ajută pe zona asta de ONG.
Despre adicție și nu numai
Când zici că faci un master despre droguri, sună de parcă ești that uncool guy care nu e deloc de gașcă și face asumpții greșite. Eu cred că am venit aici să înțeleg mai bine fenomenul – adică să înveți să privești adicția mai profund. Nu știu, am filmat voxuri la LegalizeIt când eram mai mică. Și stereotipurile astea despre droguri nu ajută pe nimeni la nimic. Adică eu nu cred că merită nimeni să ardă pe rug și e o discuție lungă și complexă despre asta și sănătate psihică.
Dar încă e un subiect tabu de care nu ne atingem și la care ne uităm de parcă oamenii ajung dependenți de bine ce sunt. Dar na, e mai ușor să judeci decât să înțelegi. Eu nu cred nici că dacă le spui copiilor că drogurile sunt rele îi ajuți cu ceva, din contră. Așa că mi se pare important să abordezi problema din mai multe perspective. În plus, dependența nu e numai de substanțe, știi?
Fiartă pe școală
Cred că pe mine anul trecut masterul m-a ținut pe linia de plutire și m-a organizat un pic. Și cred că mi-a și plăcut destul de mult, pentru că m-am surprins implicându-mă serios. Adică am încercat să aleg subiecte care mă interesau ca să învăț ceva dacă tot trebuie să fac research. Așa am ajuns să fac proiecte despre educație sexuală, anxietate socială sau stalking, unde am scris de 3 ori mai mult decât trebuia sau ce faci când te ia cu viață academică.
Ideea e că domeniul asistenței sociale mi se pare destul de neglijat și prost înțeles. Și ar trebui în primul rând comunicat mai bine. Adică dacă te uiți pe pagina de la Antidrog, de exemplu, conținutul de acolo nu e deloc atractiv pentru target, sincer. Și asta e trist. Și pe noi nu ne învață nimeni cum să abordăm problema grupurilor vulnerabile. Cum să ne implicăm. Cum să ajutăm și să nu mai stigmatizăm atât. Ideea asta frumoasă că nu trebuie să judeci oamenii, ci să le înțelegi povestea și să îi ajuți dacă poți.
Cum împaci masterul cu jobul?
În primul semestru nu lucram, adică făceam un fel de freelance part-time, poate de aici implicarea mea în sesiune. Din al doilea semestru am început să lucrez full-time pentru prima dată și să fac școală în același timp. Dar nu e ca și cum aveam cursuri toată ziua sau trebuia efectiv să mă duc fizic undeva.
Mie îmi place facultatea online și probabil e o opinie nepopulară. Dar cel puțin la master mi se pare că ar trebui să fie o opțiune uzuală, având în vedere cât timp îți salvează. Că oricum tu înveți mai mult singur și online e mai ușor să ajungi la ore. Mai ales când se suprapun cu programul tău de lucru, adică atunci când ai cursuri de la 4. E relativ ușor, adică nu e ca și cum faci chirurgie pe creier la una dintre ele. Și ține mai mult de cum te organzezi, dar aici e un capitol mare și complicat.
Cred că dacă nu te duci la ceva care te depășește prea tare, adică dacă simți că faci față, te ajută un master în altceva decât specializarea ta de bază. Dacă vrei să te nișezi în domeniul tău actual și asta e okay. Oricum, ideea e că poți să te reprofilezi la un moment dat și să înveți atunci. Dar e bine să ai informații din mai multe sfere dacă îți plac și simți tu că faci ceva cu ele.
În orice caz, iei ce funcționează pentru tine din școală și cam atât.