Luna în care
Nu ne mai pasă la fel de mult de încălzirea globală sau copiii care muncesc în țările subdezvoltate ca să avem noi cum să purtăm o rochiță din materiale discutabile la preț redus. Când mâncarea nesănătoasă devine Raiul pe pământ. Și tanti Coca de la parter își pune personalitatea falsă de bunătate și nu se mai înjură cu vecinii care dau muzica prea tare. Așa gândea Marta, uitându-se pe geamul biroului ei cu pereți de sticlă, în zgomotele colegilor mai mari care aveau deja copii care își făceau deja planuri de vacanță. De parcă nu mai erau oricum patru săptămâni până atunci.
Era ea oare stereotipul lui Grinch în persoană? Da. Dar el avea motivele lui, săracul, iar cu timpul s-a schimbat. Ea dădea cu hate involuntar la tot ce amintea de sărbători. Își lua acest potențial spirit fascinat de sclipici și vin fiert și îl sufoca așa cum știa ea mai bine: cu cinism, umor ieftin și muncă. Își masca toată deprimarea pe care o simțea în această perioadă sub o enervare cumplită. Se lua și de luminițele clipocitoare, de oamenii costumați în Moș Crăciuni și de cei care purtau coarne de ren, dar și de cei care voiau să facă Secret Santa la birou. De parcă ar fi putut vreun coleg să îi găsească un bărbat cât de cât civilizat pe care să i-l împacheteze frumos într-o cutie și să i-l dăruiască.
La ea se simțea
Mai mult melancolia aia ștearsă „Last Christmas” (ce, doar nu credeați că e un cântecel vesel?), decât „All I Want For Christmas is You”. Se transformase așa mult în ultimul an, încât uitase de fapt despre ce este această lună. Ceva din ea înghețase un pic mai mult data trecută, așa că și-a construit pereții și mai înalți și a menținut temperatura, să nu care cumva să intre ceva care să spargă tot și să o ia de la capăt. Niciodată nu i-a plăcut comparația asta neinspirată, dar asta era, cu asta defila, a ajuns la concluzia că uneori te transformi fix în cei pe care îi disprețuiești.
Am putea să o luăm pe cărarea amintirilor, plină de zăpadă, lumini colorate și elfi care dau cu sclipici în stânga și în dreapta, convinși că o să scoată la suprafață latura luminoasă a oamenilor. Era și ea un pui de elf atunci. Îmbrăcată în fustița sexy, aranjată ca scoasă din cutia de păpuși, cu propriul Ken mai mult imaginar decât real, care era undeva acolo pe piedestal, își plănuiseră un Crăciun perfect împreună. Așa e când ești îndrăgostit, o bucată de rațiune din creier ți se sinucide. Sau poate așa e doar când persoana în cauză nu e cea mai bună potriveală.
În fine. Credea și ea în magie, în spiriduși, în Moș Crăciun care vine cu sania și îți îndeplinește cele mai arzătoare dorințe. Doar era un om decent, nu? Hrănea pisicuțele din fața blocului. Dona haine și cărți la magazinele de caritate. Nu își manifesta furia față de alții, nici măcar atunci când era prea mult de suportat până și pentru ea. Se încadra undeva pe lista aia care ne împarte în tipologii, de parcă nu suntem cu toții un mix. Visul frumos de iarnă plină de romantism s-a spulberat.
„Last Christmas, I gave you my heart…”
Dar ai dat cu ea de toți pereții și acum am impresia că toți bărbații sunt indisponibili emoțional. Așa că pun eu deja un zid între noi ca să mă asigur. Sau ceva despre cum pe Marta sărbătorile astea o găseau cu o sticlă de vin, o pătură și șervețele, îmbrăcată într-un onesie pufos, cu nervi sau bucuria stinsă că măcar are concediu. Swipe left, swipe left, swipe left și dat cu telefonul de toți pereții.
Știa că aplicațiile de dating sunt un chin pentru oricine, mai ales în perioada asta în care se accentuează toate emoțiile și nevoile din copilărie și rămân doar ăștia vai de ei aici. Dar asta era, se hotărâse că mai bine petrecea perioada asta singură decât cu un misogin de umplutură, pentru că nu avea energie rămasă ca să se prefacă nici măcar că îi place sportul sau că ar fi interesată să descopere un om, chiar dacă lui îi lipsește potențialul. Nu voia să citească printre semne de punctuație și virgule puse aiurea și păreri discutabile despre cum femeia trebuie să stea la locul ei. Nici așa disperată nu era.
Se uită pe geam la cum ninge și își amintește măcar un pic că nu e un capăt de lume. Decembrie trece, vine Ianuarie și acolo deja altfel stă treaba, indiferent cu cine e. Asta ar putea să fie un monolog interior clișeic despre cum se găsește pe ea, dar nu e. E doar un hai că a mai trecut un Crăciun și n-am mai dat bani pe cadouri pentru cineva care nu merită și decât forțat mai bine deloc că știe și ea să-și împodobească bradul singură și să strângă luminițele dacă e, mersi.
