jurnal de poezie

jurnal de poezie

Jurnal de poezie. Ieri a fost Ziua Scriitorilor. Și eu sunt recunoscătoare că pot să fac terapie printre rânduri – acest act intim de dezbrăcare în cuvinte pe care nu le înțelege aproape nimeni și nici nu contează.

Mereu ai vrut bine pentru toată lumea

chiar și când erai în război cu tine

uite cum ne transformăm

și râdem când ne uităm la cine eram

cum disimulai în online era altceva

mereu ți-a păsat

nu e ca și cum te trezești într-o dimineață

și spui fuck it

adică spui și asta

dar deep down ai o forță

nu te-a omorât

*

Azi nu mai ții doliu după

cine ai fost

ai mai zis-o

o mai spui să ți-o repeți ție

ți-o pui pe post-it-uri 

te mai uiți peste ele

ți-o impregnezi pe creier

stăteai la etaj și priveai lumea

prin ochi de copil speriat

de ce ți-ar fi dor de asta

ce a fost a fost

ce vine e mereu mai bun

și nici măcar nu arunci cu vina

știi că suferința a fost necesară

dar nu te mai afunzi în ea

nu-ți mai faci haine din ea

nu te mai îmbraci în ea 

ca într-un cocon de siguranță

*

trecutul e mort – îmi zic –

și nu mai contează acum

prețuiește și învață din ce a fost

știi și tu că tot ce vine e mai bun

Dar uneori te mai lovește nostalgia

știi, când romantizezi că doare

atunci când chiar durea

cui îi mai pasă acum?

take your broken heart

make it into art

a fost motto-ul tău mai demult

și asta a făcut să pară că

nimic nu te afectează

că liniile de pe piele 

nu mai sunt niște semne

de bună purtare.

Corpul are o memorie a lui

își amintește zilele înaintea ta

îți dă semne de slow down

ține în el tot ce trebuie dat afară

e carcasa ta 

și are grijă de tine necondiționat

poate așa ai învățat de fapt să iubești

mulțumești tuturor

că te-au învățat

că te-au acceptat

că și-au lăsat o pată acolo în tine

pe care n-o mai ștergi cu nimic

că nu mai scrii poezie tristă

și ai devenit altcineva

mă uit pe geam și oamenii zâmbesc

soarele mângâie grădina botanică

de pe birou

dacă mă uit la umbra mea pot să văd

pe ascuns

următorii ani din viață

și să spun că magia există

amintirile rămân

dar viitorul nu ne mai sperie

nu știu ce vreau să zic cu astea, 

dar să scrii terapeutic e o formă de scăpare

respir

*

copiii răniți ajung să rănească

pe ei și pe alții

de ce nu ne-a învățat nimeni cum să facem?

aia e acum

trebuie să stai cu sentimentele tale, 

nu să le ascunzi

asta nu te face mai puțin

din contră 

*

când n-aveam suficientă încredere în mine

și credeam că totul e un atac la persoană

sau o formă a lipsei de iubire

și greșeam

trădare

uneori ai nevoie să te descarci

să renunți la gunoiul vechi

să cureți

să dai cu dezinfectant

să deschizi larg ferestrele 

să intre aer curat

să fii tu curată

ai nevoie să simți haosul ăsta

ca să poți să te detașezi de el

*

că doar eu știu cum a fost pe bune

și poți să intuiești, 

dar nu ai fost aici

dacă-mi pui mâna pe inimă simți

cum am învățat să respir mai bine.

Poezie despre self-validation

Uneori scriu poezie ca să mă înțeleg mai bine

Badass

Ești badass și când ai niște fire de păr pe picioare

și când nu porți cele mai dezbrăcătuțe haine

și când în jurul tău e vraiște și n-ai chef de curățenie

și e praf și ai un morman de haine și cărți și idei

Ești la fel de badass și cu părul ud în prosop

și cu cearcăne și oja sărită de pe unghii

ca atunci când te dai cu ruj și-ți pui un outfit cu decolteu

și înveți să nu mai ceri validare pe Instagram și

că să fii sexy nu se măsoară în câte inimioare

primești de la necunoscuți și câtă piele arăți online;

tu ești badass și cu make-up-ul întins pe față

și fără, și cu forme care se văd appealing

și îmbrăcată cu un sac

Cine zice cum să te simți și ce să porți?

Ești badass oricum, că aia vine din interior

la fel ca multe altele și nu ți-o poate lua nimeni. 

Azi nu mă simt sexy

Azi nu mă simt sexy

azi mi se pare că port hainele

lu’ bunică mea și ea nu lăsa

să se vadă niciun centimetru

de piele, parcă ar fi trebuit să ne pocăim

pentru păcatele noastre.

Azi nu mă simt sexy, 

dar cui îi pasă când îmi las

hainele să curgă de pe mine

una câte una

și eu ele inhibițiile și complexele

că tot femeie ești

și dacă formele tale sunt acoperite cu un sac

– cine zice că sexualitatea ține de

câtă carne arăți sau câte like-uri

ai pe Instagram?

Poate că eu ar trebui să mă simt sexy

și înfofolită cu o pătură,

măcar am buzele astea mari

și ochii ăștia mari care se completează

ca într-o împerechere între specii,

dacă mă iau de mână singură

îmi arăt în oglindă că și chipul meu e sexy

chiar dacă standardele din mintea mea sunt greșite.

moștenire transgenerațională de pudici

A fost mereu

ceva tabu, pe care îl trânteai sub preș,

îl puneai în cutia aia neagră și ascundeai cheia –

eram într-o moștenire transgenerațională de pudici

unde nici să te atingi pe tine nu era permis,

cum ai putea să te lași altcuiva și să îți permiți să îți placă

e ca și cum rupi o vrajă, ieși din tipar, femeile din neamul tău

nu se bucurau de sex, nu știau ce-i ăla orgasm

și de ce make love, not just sex e sloganul de la Durex.

Tu vrei să ieși din cerc să-ți cunoști corpul

să nu te mai pedepsești cum faci cu orice

de parcă te urmărește un blestem străvechi

că altceva nu prea ți-au mai dat, nici sâni

nici stabilitate, poate niște inteligență

dar când te auzi râzi singură.

În fine, la mine s-a ajuns cu dezbrăcarea de sine

că el e aici și îl las să mă facă să mă simt întreagă

că intimitatea asta e frumoasă și necesară

și să inspir și expir iubire prin toți porii e un proces de vindecare,

lasă-mi urme pe piele cum știi tu mai bine.