Jurnal de Viscri: am văzut văcuțe, am mâncat și am dormit

Jurnal de Viscri

Am auzit de Viscri acum câțiva ani, sătucul arhicunoscut pe care era fiartă lumea de pe Instagram. Cred că nebunia cu zona asta turistică a început datorită asocierii cu Prințul Charles, care are o casă de vacanță acolo.

Satele transilvănene sunt o poveste frumoasă pe val, chiar dacă nu erau neapărat pe lista mea de locuri de văzut. Dar când vrei să te deconectezi, cred că merge să te duci undeva unde nu se aud mașini (bine, să nu exagerăm) și zgomote decât de la animalele din împrejurimi (un nene și-a pus muzică fix ca la mine-n Berceni, dar na, privim partea bună). Eu am copilărit la țară, așa că sunt obișnuită cu genul ăsta de atmosferă.

Dar înțeleg perfect de ce ecoturismul are succes, pentru că uneori vrei să te duci la liniște și aer curat, după ce toată ziua stai printre betoane.

Cum ajungi?

Ca să începem cu o lecție nesolicitată de geografie, Viscri e în județul Brașov, în comuna Bunești, cam la 40 km distanță de Sighișoara. Dacă nu ai mașină, cum a fost cazul meu, poți să ajungi destul de lejer cu trenul până în Rupea (unde e gara că aparent e diferit de Rupea Oraș, cel cu cetatea) și să te ia de acolo cineva din sat. Mie mi-a recomandat gazda un bătrânel simpatic care m-a așteptat în gară.

Bine, nu faci chiar zece minute cum citisem eu pe net, faci cam jumătate de oră de mers printr-o zonă cu natură aproape pustie, dar asta pentru că din câte am înțeles drumul scurt ori e execrabil, ori e în reparații.

Spoiler: Gara din Rupea arată oribil, nu credeam că există mai rău decât Ciulnița, dar ca idee, nu are o sală de așteptare în interior.

Unde am stat?

Jurnal de Viscri

La renumitul Viscri32, probabil cel mai instagramabil loc din sat. Eu aș zice că poți să treci pe aici măcar ca să te cazezi în hambar, în camera nuc.

Dacă vrei lux și opulență, ăsta clar nu e locul. Nu pentru că nu ar fi superb, ci pentru că păstrează elementele vintage, de exemplu pe tavan ai țiglele hambarului, mult lemn și obiecte vechi, iar eu am fost tare încântată că am găsit almanahuri în franceză din 1922ish.

Cred că mi-am dat seama despre mine că nu sunt neapărat Dora Exploratoarea sau cel puțin nu uneori, așa că îmi place tare să frec menta și să mă uit pe pereți în concediu. Și la asta a ajutat terasa mare cu livadă, hamace, câini și pisici și restaurantul, așa că nici nu trebuie neapărat să ieși. Pisicile nu m-au plăcut, câinii au fost pașnici. Găsești și suvenire mișto, eu mi-am luat un pahar din sticlă reciclată de la Mediaș, dar puteai să-ți iei și gemuri și chestii. Mie mi se pare că au încercat să facă o combinație între tradițional și modern, păstrând toate elementele vintage și le-a ieșit.

Unde am mâncat?

Jurnal de Viscri

Viscri32 are și The Barn Restaurant, într-o fostă șură. Mâncarea a fost minunată, eu aș reveni aici cel puțin pentru asta. Am mâncat și mi-a plăcut, printre altele: dulceață de ardei iuți, prăjitură cu rubarbă (pe care am văzut unde o cresc în grădină), supă limpede de pui cu tăieței, cârnăciori afumați, pui cu cartofi și scorțișoară. Și am băut o socată și o rubărbărată super bune. Și la micul dejun ai din ce să alegi. Ah, și au specialty coffee, deci ce să mai vrei?

Bine, auzisem și feedback negativ față de restaurant, despre comenzi care vin greu și așa mai departe. Nu am pățit, mie mi se pare că mâncarea vine destul de repede, poate doar la desert să dureze mai mult. Angajații (care aparent sunt viscreni) sunt super drăguți și se vede că e o comunitate. Probabil dacă ești obișnuit să mănânci doar anumite chestii și nu îți place mâncarea gătită, n-o să-ți placă.

Ideea e să înțelegi conceptul de slow food, adică totul gătit cu ingrediente locale, crescute în grădină, ceea ce justifică și prețurile un pic cam mari (dar acum sincer și dacă te duci într-un loc mediocru din București dai destul de mult).

Ce poți să vezi?

Nu sunt prea multe de văzut și de făcut, ceea ce a picat foarte bine pe moodul meu de lenevit. Există câteva activități care se organizează, cum ar fi plimbarea cu căruța (din aia joasă, experiență pur autentică) sau să închiriezi biciclete dacă te tentează. Dar poți să colinzi străduțele care oricum nu sunt multe.

Fun fact, din cele 100ish de familii, mai sunt doar vreo 4 de sași.

Biserica Fortificată

Mie îmi plac bisericile care nu sunt ortodoxe, în primul rând pentru arhitectură, decor și liniște. După ce urci un pic pe niște trepte în natură, ajungi la biserica fortificată care e destul de micuță și drăguță, are un muzeu și o expoziție de teracotă de la Mediaș (temporară). Și o pisică simpatică. Există și niște scări ca să urci în turn și să vezi satul de sus, dar sunt super înguste în piatră (chiar e un semn care zice că merge pe proprie răspundere). Ar putea fi recondiționată? Probabil. Dar e un colțișor de zen păstrat.

Jurnal de Viscri

Casa lui Charles

Nu știam că se vizitează, dar am descoperit random. Nu mi se pare mare obiectiv turistic datorită asocierii, dar n-au masacrat nimic pe lux și opulență, au păstrat aproape tot autentic și au și o fundație care sprijină copiii – în grădină au plantat cu ei legume și fiecare avea parceluța cu numele lui, iar legumele se oferă turiștilor contra unei donații din care îi duc în excursii.

A fost drăguț că am avut ghid și că există pe un perete o poză cu fosta propretară care se dădea în leagăn atunci când era bătrână. Și au o cafenea micuță afară, unde am băut un ceai de plante cu miere. Și gift shopul e civilizat.

Văcuțele

Când citisem despre Viscri, un mare punct de atracție erau cele 200 de vaci care veneau seara acasă. Nu știu câte sunt, dar au fost foarte simpatice pe la 8 jumate când treceau liniștite însoțite și de câteva capre. Da, sunt omul ăla care parcă n-a mai văzut o vacă, dar ideea e că sunt o rasă diferită și sunt bine îngrijite și sunt simpatice. Bine, poți să vezi chiar și rațe pe stradă, cred că dacă n-ai văzut în viața ta cum e viața la țară are un impact mai mare.

Jurnal de Viscri

E frumos?

Jurnal de Viscri

Ca să îl parafrazez pe un domn turist. Dacă n-ai pretenții și nu vii cu multe așteptări, având în vedere că e un sat și găsești multe aspecte de sat, cum ar fi casele care nu sunt mereu recondiționate. Și depinde și ce vrei să faci. Pentru o pauză de la viața normală și eventual de la social media, niște aer curat și natură eu zic că merită. Cred că mi se pare ușor overrated, dar pot să înțeleg hype-ul. M-aș întoarce în treacăt, eventual toamna. Dar oricum, aș merge și în alte sate, cum ar fi Cincșor, unde poți să dormi într-o fostă școală.

P.S: Mai mult spam aici că am pus aceste poze random raw.

Povești scurte din primul concediu

Povești din primul concediu

N-am mai scris aici de două luni și ceva și câteodată mi se pare că țin un fel de jurnal online, unde povestesc ce mai fac de parcă ar interesa pe cineva și documentez aici să mă uit și eu la Facebook memories. Dar cum ești și vrei să pari pe internet nu înseamnă neapărat fața adevărată, chiar dacă eu am încercat să joc mereu cartea autenticității. E o linie fină între a fi vulnerabil și a fi dramatic, între a-ți arăta părțile bune și a o da în pozitivitate toxică. În fine, textul acesta nu e despre asta. De fapt nici nu știu exact despre ce e, poate doar un fel de ciorbă. Next.

Despre cum am dus-o pe mama la Brașov

Sau mai bine cum m-a târât ea în vacanță. Pentru că atunci când ești într-un challenging place mentally, contează atât de mult să fie cineva acolo lângă tine care să te ajute să te aduni; chiar dacă asta poate te enervează și persoana aia e mă-ta.

Eu și mama n-am avut împreună călătorii (poate o dată, demult) și ideea de a mă duce undeva în această formulă mă speria la un moment dat. Dar cred că mi-am depășit eu niște bariere. Nu știu, mergeți și voi cu părinții într-un că descoperiți multe, măcar similitudinile dintre voi. Și alte aspecte la care ar trebui să mai lucrați. Și ceva despre copilul interior, poate. M-am bucurat că ea s-a bucurat.

Detox și pauze

Am fost în primele mele două zile de concediu, pentru că nu am mai lucrat niciodată atât de mult timp full time. Eu aveam lunile de vacanță, adică pot spune că aproape trăiam un concediu continuu. Și cred că descopăr echilibrul între lucrat și viață personală. Sau cel puțin încerc.

Nu m-am atins de laptop și de social media patru zile întregi, așa că asta mi-a amintit că pot să îmi implementez și obiceiurile sănătoase dacă mă mobilizez un pic. Să nu-ți pese ce se întâmplă la alții. Să te deconectezi de la alte vieți. Să nu răspunzi imediat. Să pui în aplicare clișeul adevărat despre trăitul în prezent.

Aș putea scrie un articol de travel de parcă am fost în cine știe ce loc, dar cred că e mai mult o listă cu experiențe și constatări. Că oricum am mai fost la Brașov de suficiente ori, chiar dacă inițial aveam o relație complicată cu orașul. Cred că locurile îți comunică ceva despre tine și te ajută să te descoperi într-un fel.

Povești din primul concediu 2
Nu mereu faci poze extra mega și asta e okay.

Prințesa și bobul de mazăre

Ceva ce îmi place mie în mod special e să găsesc cazări mișto la prețuri okay. Adică sunt genul acela de om pe care îl relaxează să se uite pe Booking și Airbnb la locuri care au un element drăguț, ceva mai ieșit din comun. După ce în ultimele două dăți când venisem aici mă cazasem în același loc, am găsit un studio drăguț care e pe Poarta Schei, adică la doi pași de Biserica Neagră. Mă rog, nu mi-am dat seama că dimineața, la 7 cred, când bat clopotele mai mult timp, se aude fix la tine în cameră.

Dar ce mi-a plăcut aici a fost că aveai patul sus, adică urcai pe niște trepte. Am mai stat eu întâmplător în paturi supraetajate prin cămine din care credeam că voi cădea. Dar aici am avut un sentiment de siguranță și răcoare. Am eu fantezii din astea de design, iar aici era totul decorat drăguț vintage rustic. Și aveau și o oglindă mare și balcon. Sau chestiuni irelevante după care mă bazez. Bine, ar fi mers poate niște facilități în plus și niște priveliște, ar acum depinde și ce vrei. Uite aici cazarea drăguță.

Aproape random pe străduțe

Am fost la Biserica Neagră, pe care o mai vizitasem cândva în interior, dar nici acum nu cânta nimeni la orgă. Am mers și la Sinagogă că era fix peste drum de cazare. Și la Biserica Romano Catolică de pe Mureșenilor, unde chiar mi-am luat un pic de liniște și pace, pe lângă doza de decor și atmosferă și oamenii care veneau la slujbă. Cred că îmi place arhitectura bisericilor de tipul acesta și în unele dintre ele găsesc chiar niște calm.

Fix în fața Bisericii Negre, lângă CH9, e un magazin de suvernire handmade, sustenabile and co pe care nu îl mai văzusem. Îl cheamă Inspiratio. Bine, am stat o grămadă să aleg între două agende (în caz că nu aveam destule). Și am găsit o ilustratoare faină: Kürti Andrea

Mie îmi place să mă plimb și așa fără direcție, să mă bucur de străduțe pe cât de mult pot, să mă uit la clădiri și să remarc detalii. Cred că m-am deconectat puțin de la starea asta. Nu mai știu așa mult cum e să fii prezent pe deplin într-un moment și într-un loc. Poate a fost pandemia, poate au fost lecțiile de la Univers. Dar cred că e important să înveți ceva din toate stările tale și să îți permiți să le ai.

De la un timp am ajuns să cred în sincronicități. Așa că atunci când am ajuns pur întâmplător într-o librărie unde nici nu voiam neapărat să intru și m-am uitat la agenda de wellbeing cu mini challenge-uri și vânzătoare mi-a spus că autoarea e tipa de lângă ea cu care vorbește, am luat-o ca pe un semn și o justificare să-mi mai fac un teanc de agende.

Și am mâncat niște ochiuri bavareze cu clătituțe sărate care au fost super bune la Kundera.

Am făcut și acest reel că de la un timp încerc să romatizice my life prin video-uri scurte.

Lecturi de mini vacanță

Am ajuns la zi cu cititul, după o perioadă în care m-am chinuit un pic să am stare. Adică m-am atins de teancul cu cărți neîncepute, adunate din ianuarie încoace.

Să nu râzi :((” de Raluca Feher e cartea care era peste tot la un moment dat și de care probabil ai auzit. M-a lovit un pic, las mai jos câteva citate. Are stilul acela realist și ușor amuzant în același timp, chiar dacă tratează problematici grave. Și dă idei la care ar trebui să reflectăm și noi: trauma transgenerațională și schimbarea mentalității în relație cu părinții. Că fiecare generație vine cu un bagaj care nu e al ei și pe care îl dă mai departe, să se descurce alții. Pentru că nu ne învață nimeni unde și cum se termină cercul toxic și se petrece vindecarea. Și de aceea nu e vina nimănui, dar e responsabilitatea cuiva.

“Pun un picior înaintea celuilalt și îmi pun piedică. Ce rost are să aștepți un obstacol când poți să-ți fii tu obstacol? Nu lăsa pe altul ce poți face tu.”

“… de când m-am născut am avut inima ruptă și d-aia am avut mâinile și picioarele reci, că inima stricată nu putea să pompeze sângele cu atâta forță cât să ajungă până-n picioare.”

“Cuvintele-ciocan te transformă într-un ciocan. Ciocanele bat cuie. Cuiele intră în alți oameni. În cauciucuri, în mingi și în trunchiuri de copaci. De cuiele care au străpuns trunchiuri de copaci, oamenii care au fost găuriți de alte cuie agață funii și spânzură pisici. Cei mai mulți dintre noi sunt ciuruiți de cuiele pe care părinții noștri le-au bătut în noi. Apoi educatoarele și mătușile, bunicile și vecinii, și copiii de la bloc, și oamenii de la televizor.”

Am mai citit și “Să-ți ucizi tatăl” de Amélie Nothomb, o cărticică nu așa sumbră cum pare. Chiar te prinde și are un meaning, dacă reușești să o înțelegi.

În loc de încheiere

Pauze. Respirație. 4 – 7 – 8. Oamenii vin și pleacă și viața are un mod al ei prin care te învață lecția asta, fie că te simți tu pregătit sau nu. Tu te ai pe tine și pacea ta mentală chiar e mai importantă decât orice, cu toate că uneori pare mai greu de lucrat la ea. Se așază toate într-un fel. Atât.

Jurnal de călătorie: am fost să mă regăsesc la Sinaia

am fost să mă regăsesc

Să stai cu tine. Să fii cu tine fără ca asta să te sperie. Să înveți că de la tine începe totul.

Într-o sâmbătă m-am trezit devreme și am plecat în prima călătorie doar cu mine. Poate că titlul sună așa ușor clickbaity, dar ideea e că pentru o persoană cu tendințe anxioase care depindea de oameni ăsta e un big deal.

Mai fusesem singură prin locuri, am încercat mereu să fac chestii cu mine, să ies, să d-astea. Dar mereu în călătorii mă văzusem cu oameni. Așa că mi-am luat această pauză cu tot cu ieșit de pe social media și au rezultat două zile drăguțe și acest jurnal de călătorie.

Bună dimineața, rază de soare

La șapte și puțin dimineața, într-o sâmbătă, cu o oră înainte să plece trenul eram deja la gară. Și ce drăguț a fost să fie liber la Unirii. Mi-am băut cafeluța pe un peron gol și am avut timp să mă holbez la oameni și să îmi imaginez cum funcționau ei în contexte sociale când nu își butonau telefonul și nu simțeau nevoia să pună un instastory la fiecare chestie interesantă pe care au văzut-o. Poate că așa e și cu căștile – merg de obicei cu muzică în urechi, iar în rarele ocazii în care stau fără aud conversații cu felii din astea de viață care te fac să fii un observator mai bun și să iei cu tine un pic din poveștile din jurul tău.

Am ajuns în Sinaia super devreme, așa că voiam să iau și eu un mic dejun civilizat. Știam cât de cât să mă orientez în spațiu și am fost foarte mândră de mine că n-am folosit deloc Maps (asta după ce mai demult m-am rătăcit chiar și așa) și am găsit un loc drăguțel cu muzică mostly în franceză, unde să mănânc și să-mi beau cafeluța turistică.

Ce să vizitezi în Sinaia? (și să nu fie Castelul)

Mie Sinaia (sau Valea Prahovei în general) nu mi se pare cel mai cel loc turistic, dar am venit aici că era aproape și aveam cât de cât ce să fac cât stăteam cu mine.

Așa că am făcut plimbărica de explorator clișeu spre Peleș, în care n-am intrat că era aglomerat și nici n-aveam stare. Dar e suficient de drăguț și de afară.

Spre castel, după nenea care cântă la acordeon, e o mini-cascadă și e un colțișor destul de intim și drăguț de natură.

am fost să mă regăsesc
“Din filmul Nașul” – ce a zis nenea când l-am întrebat dacă mă lasă să-i fac o poză pe film

Am fost la Casino, care se poate vizita și care e foarte mișto. Dacă m-aș pricepe la artă și curente artistice and co, aș putea să o dau deștept. Dar așa pot doar să spun că e frumos și să las niște poze. E mult mai mare și mai bine întreținut decât mă așteptam. Doamna ghid e drăguță și cică poți să faci aici nunți, botezuri, cumetrii. Și există un tunel subteran spre Hotel Palace, care e un pic mai încolo. Și la intrare e o expoziție temporară cu lucrări contemporane, dintre care mi-a atras atenția Svetlana Utto. În mare parte ai vibes de Marele Gatsby pentru vreo jumătate de oră și 10 lei pe intrarea de studenți. Și poți să faci și poze. Ah, și au candelabre și detalii mișto pe pereți și una dintre camere era roooz.

Am fost și la mănăstire, pentru că uneori mă mai apucă. Plus că arhitectura bisericească arată destul de bine la noi. Și nu e despre religie, e despre faith în orice formă. Și locurile astea, uneori, îți dau un fel de liniște și pace. Sau măcar te ajută un pic să te regăsești.

am fost să mă regăsesc

Viața la hotel

Mie mereu mi-a plăcut să caut cazări și să casc ochii pe Booking sau Airbnb. Și să găsesc locuri mișto low budget. M-am cazat la Rina Cerbul care se pare că e în renovare sau ceva, așa că te mută la Hotel Rina Sinaia. Frumix, drăguț cu balcon, putea să fie un pic mai curat, dar per total chiar a fost drăguț. Nu cred că m-am mai cazat la hotel că de obicei stăteam în pensiuni sau apartamente. Așa că atmosfera primitoare și aproape fancy mi-a plăcut. Ar fi cazul să zic că nu știam că dacă ai cartelă nu trebuie să mai încui pe interior că n-ai cum? Sau un alt episod din #MyDubai pe care îl descopăr.

Poveste scurtă despre cum am comandat pentru prima dată prin room service și am vărsat sosul de pizza. După rutina drăguță de self-care și stat în halat, n-am estimat prea bine distanța dintre perete și cutia de pizza când am înschis ușa. Și cine și de ce naiba pune sosul deasupra cutiei, așa, simplu? Așa că a căzut. Pe covor. Și pe piciorul meu. Dar hei, cine ar mai fi avut această istorisire despre cum s-a chinuit să șteargă petele roșii de peste tot și chiar a reușit?

Poveste și mai scurtă despre cum m-am îmbrăcat de parcă venea marele frig, am greșit vremea ca să constat că e cald și să mă car cu hainele la mine. Și n-aveam decât o geantă, așa că am făcut o scurtă călătorie de căutat o sacoșică civilizată în care să-mi pun restul de bagaj, în timp ce înjuram în gând căldura și aglomerația și faptul că nu găseam o amărâtă de sacoșă de pânză nicăieri. Așa că mi-am luat de la Carrefour una din aia semi frigorifică, cu un pattern deosebit de floricele, top fashion. Apoi mi-am luat o cafea de la 5 To Go din care am și vărsat, dar măcar tricoul meu de la @badjubbies a scăpat. Că după am ajuns în București în bocanci la 30 de grade e o altă poveste.

am fost să mă regăsesc
Mai fac niște spam pe Instagram

Lecția autonomiei

Să nu depinzi de oameni sau de locuri. Mai ușor pentru unii, mai greu pentru alții. Lecția autonomiei, a independenței și a ruperii de cineva sau de ceva se învață treptat. Nu zic că sunt super adunată sau că sunt în măsură să dau sfaturi. Zic doar că e bine să te conectezi cu tine, să încerci să ieși din zona de confort și să te împrietenești cât mai mult cu tine. Că atunci când simți că nu mai poți și ai nevoie de motivația să te dai jos din pat și să faci ceva cu viața ta, nu contează câți oameni sunt acolo. Că numai tu poți să te salvezi pe tine.

Și treaba aia cu “you need to start romanticizing your life” e reală. Trebuie să îți placă de tine și de viața ta și poți să schimbi atâtea cu baby steps. De la obiceiuri mici, până la chestii mai mari. De asta e important să te cunoști, să te asculți, să-ți dai timp și pauze. Să respiri și să fii acolo pentru tine, să te iei în brațe și să hoinărești pe străduțe fără sens. Chiar și atunci când undeva în creierul tău un pitic ascuns care vrea doar să te protejeze strică “pericol” care e de fapt doar imaginar. Să fii versiunea ta mai bună, măcar un pic mai mult decât ieri. Și ar trebui să destigmatizăm treaba asta că e lonely să stai cu tine. Nu, e bine și indicat să o faci.

Textul ăsta n-a fost despre cum m-am dus în vreun loc fancy și am făcut ceva extra special. Dar a fost o bucată reală de viață, în care am încercat să dezvolt o relație mai bună cu mine. Și de acolo cred că trebuie să începem.

Am plecat de nebună la Brașov – despre recharge

la Brașov
Roz și detalii

Vineri dimineață am plecat la Brașov, eu cu mine, în această zi din cursul săptămânii, pentru că uneori ai nevoie de momente de respiro în care să te deconectezi de la rutina ta.

Câteodată am perioade cu probleme de concentrare, procrastinare și prea mult timp pe social media, aceste moduri ale minții mele de a-mi spune că trebuie să iau o pauză și să-mi încarc bateriile interioare. Că suntem oameni, nu roboței care să se neglijeze în detrimentul task-urilor, pentru că oricum nu poți să dai același randament dacă nu ești okay.

Mi-am dat seama că nu mai fusesem într-o mică vacanță din vară, because corona and stuff și probabil asta se simțea. Și nu, nu trebuie să mergi în cele mai fancy locuri de pe planetă ca să te conectezi cu tine.

Eu obișnuiam să am o prietenie complicată cu Brașovul, probabil pentru că nu eram obișnuită cu atâta liniște sau cu stilul mai puțin urban. Cum nu fac parte din categoria oamenilor care se urcă pe munte și derivate (mie îmi ajungem doar să mă uit la munți), m-am bucurat de frig și zăpadă ca un turist care explorează.

Câteva highlights

Cazare

În vară, în prima mea noapte singură într-un hotel, am descoperit MiddleHouse. E pe Strada de Mijloc, adică aproape de centru, are un design minimalist și cosy cu decor drăguț și geam deasupra patului, dacă ai și tu filme din astea în care să-ți bată lumina frumos. Plus un câine pufos și o pisică. Așa că recomad dacă ajungi la Brașov.

la Brașov
Forever in love with messy beds

CH9 & Kafea

Pentru că iubitoarea de cafea care sunt s-a bucurat să poată bea cafea afară în zăpadă, cu priveliște spre Biserica Neagră.

Aldus

Anticariatul ăla din centru, tot de lângă Biserică, unde atmosfera e așa vintage și găsești cărți în multe limbi și păpuși creepy.

la Brașov
Subscriu

Muralul Wandei Hutira

Mie îmi place mult street art-ul, pentru că mi se pare o formă mișto de exprimare, ceva în care poți să te regăsești și înfrumusețează trista junglă urbană. Îl găsești pe Strada Mihai Viteazu.

Sâmbătă am petrecut o zi cu mine la Brașov

Adică am ieșit cu mine la cafea, am mâncat cu mine, m-am plimbat prin ninsoare. Și am reușit să mă descurc fără maps, ceea ce e o treabă destul de nouă pentru simțul meu de orientare.

Nu mă consider “mama la self-care”, dar în izolare am învățat că singurătatea e bună, nu deprimantă și am dezvoltat o relație mult mai bine cu mine.

la Brașov
Self-love and plimbărică

Mai scriu și tip jurnal câteodată. Adică ușor deslânat personal.

Uneori pozele mele nu arată extra mega mereu. Îmi place fotografia, dar nu mă dau fotograf, nu știu setări din lene sau lipsă de afinitate, îmi place ideea de emoție. Dar mi-am dat seama că sunt o serie de reminders pentru mine care exprimă sau inspiră ceva.

P.S: Nu totul de mereu așa hype self-care și nebunii (că trebuie să specificăm asta când online-ul ne arată pe toți niște floricele pline de viață care zâmbesc în poze). Uneori încă mă lupt cu obiceiurile și tiparele mele vechi, dar sunt bine și funcțională și nici nu contează ce trebuie să fac ca să ajung așa (având în vedere că nu mi-am dezvoltat nicio dependență și nici nu m-am dus la nebuni).